Satul Vădeni, reședința comunei, s-a constituit pe o ramificație a Siretului în extremitatea de răsărit a satului. Această ramificație, prin aluviunile depuse în repetate rânduri prin revărsările Siretului și ale Dunării și-a ridicat malul, fapt ce a dat posibilitatea oamenilor veniți din aceste părți să-și așeze locuințele pe grindurile mai ridicate și ferite într-o oarecare măsură de pericolul inundațiilor.

Primul aspect al satului Vădeni era de o așezare rurală sărăcăcioasă, cu case clădite din paiantă și acoperite cu stuf și papură, material procurat cu posibilități modeste din lunca Siretului.
În decursul câtorva decenii, locuitorii au suferit ravagiile a 11 inundații mari, fiind nevoiți ca de fiecare dată să se evacueze și să-și refacă locuințele pe terenurile înalte. Așa se explică și așezarea actuală a satului, cu case construite de-a lungul unei singure străzi pe o distanță de 6 km. Cu toate calamitățile naturale, vădinenii nu și-au părăsit locurile natale fiind determinați și de condițiile de viață și trai oferite în mod natural de aceste locuri, imașuri cu fânețe pentru creșterea vitelor, peștele din abundență din bălțile Siretului.

Data înființării acestui sat nu este cunoscută. O legendă din bătrâni spune că pe vechiul drum Brăila – Galați pe unde treceau poștalioanele, în vad era o cârciumă, a unui grec, numit Iani, pe lângă viroaga Siretului, ce trece prin mijlocul satului, Locuitorii i-au zis localității Vadu-Iani, Vadu-Eni și astfel, cu timpul s-a numit Vădeni.

Prima biserică din localitate a fost ridicată după trecerea sub administrare românească. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1845. Aceasta a avut de suferit în urma inundațiilor și a fost reclădită în anii 1907 – 1908. Prima mențiune a școlii din sat este din anul 1841. Începând cu anul 1887 școala a funcționat cu o clasă în localul primăriei, local construit în anul 1874. De altfel, un local dedicat școlii a fost construit abia în anii 1903 – 1904.

O mare parte a teritoriului comunei făcea parte din Domeniul Brăilei, proprietate a statului. Aceste pământuri nu puteau fi folosite de „târlași” pentru arături decât în anumite puncte. Administratorii Domeniului Statului arendau părți din aceasta marilor moșieri, precum Basarabeanu, Răducanu, Hergu sau Mendl, care le subarendau la rândul lor.

Aceștia dădeau voie târlașilor să folosească islazurile pentru păscutul vitelor și cultivarea unor anumite suprafețe prin așa-numitele „arături la alegere”. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, pe lângă moșia Domeniilor Statului, a apărut și o moșie particulară, Moșia Suliotti.

Despre vechimea satului găsim în Letopisețul Moldovei, că Vasile Vodă, domnul Moldovei, la anul 1638, fiind bătut de Matei Basarab, fugi și se ascunse în Brăila, unde fiind urmărit fuge într-o noapte, prin satul Vădeni la Galați. În anul 1897, satul a suferit una din cele mai mari inundații, fiind distruse toate locuințele sătenilor când s-a dărâmat și biserica, refacerea locuințelor făcându-se pe terenurile mai înalte.
Primii locuitori care au venit prin aceste părți au fost un grup aproximativ de 30 oameni adunați din diferite părți ale țării, unii veniți cu vitele la pășunat, iar alții pentru pescuit. Se pomenește numele unor oameni dintre primii care au venit aici și care au dat naștere la familii numeroase ale căror descendenți sunt și astăzi. De pildă, familiile Ciocan, Burlacu, Tudorică. Aceștia se ocupau îndeosebi cu pescuitul, iar alții ca Potîrniche, Tătaru, Culea și alții aveau ca ocupație păstoritul.

În zona localității Baldovinești s-au descoperit urme de locuire timpurie aparținând civilizației Boian și Gumelnița, urme care atestă prezența unei populații ce făcea agricultura și practica vânatul. Campania de săpături din anul 1961 a mai scos la iveală urme de locuire vremelnică ce atesta trecerea prin zonă a unei populații pecenege – ceramică din secolul X-XI. Istoricii consideră că o așezare românească pe aceste locuri poate fi datată la sfârșitul sec. XVII-lea (domnia lui Constantin Brâncoveanu).

Certe informații istorice până acum oferă un hrisov din 1717 unde se pomenește de „drumul Baldovinești” și harta raialei Brăila ridicată de austrieci în 1789, în timpul războiului ruso-austriaco-turc unde pe limita hotarului dinspre apus, apare localitatea Baltagineschi. Conform tradiției, numele așezării vine de la unul dintre primii locuitori „moș Baldovin”; totodată, ridicătura pe care este așezată localitatea poartă acest nume.

Din punct de vedere administrativ, din 1828, satul Baldovinești a făcut parte din Plasa Vădeni. Până în 1926 a aparținut de Cazasu. Ulterior a devenit comună, iar din anul 1968, având un număr redus de locuitori, prin reorganizarea și îmbunătățirea împărțirii teritorial – administrative a țării, satul Baldovinești a trecut ca sat component al comunei Vădeni. Cătunul Pietroiu, la vremea respectivă pendinte (trad. subordonat) de administrația comunei Cazasu s-a înființat în anul 1864, prin împroprietărirea a 15 locuitori, este situat la 7 km spre nord-vest de comuna Cazasu pe valea și lunca Siretului, sub muchea dealului Baldovinești și dealul Pietroiului.

Numele de Pietroiu îl are de la vechiul sat Petroiu care se află la 7 km, de actualul sat spre Vădeni lângă podul Avringeanca și ai cărui locuitori s-au așezat aici, înființând cu cei 15 împroprietăriți actualul sat Pietroiu.